Cavouri, rafinament, termopane. Uau, mortal!

Primavara s-a abatut navalnic asupra cimitirului Bellu. Verde mult, viu, ciripit de pasari obraznic de vesel, flori, culoare, parfum. Tot tacimul. Soarele straluceste glorios si pe o alee, aproape in buza asfaltului, doi gropari sapa o groapa. Unul spune ceva si amindoi izbucnesc in ris. Viata isi vede de treaba, nepasatoare, nu pot sa nu remarc, desi un epitaf aproape ca ma dojeneste rautacios: „Trecatorule, ce esti am fost / Ce sunt vei fi.” Despre morti numai de bine.
 
Despre designul funerar din Bellu e destul de greu sa nu ai oarece obiectii. Estetic, Bellu e tipic bucurestean cu amestecul asta pestrito-inconfundabil de stiluri. Cruci, cavouri, cripte, capele, placi funerare, busturi, medalioane in relief, sarcofage si statui se inghesuie pe unul din cele mai scumpe terenuri imobiliare din Romania. 4000 euro/metru patrat, am auzit. Patina severa a crucilor de piatra, eleganta cavourilor de inceput de secol XX palesc linga betonul si marmura lucind a proaspat. Busturi mincate de vreme contempla resemnate display-ul izbitor de creativitate pe care il declanseaza durerea contemporana.
 vezi tot articolul
Capele delabrate si un templu grecesc in miniatura stau sa se prabuseasca, vegheate semet de tot felul de modele de cruci negre enorme, de marmura. Arata sinistru, si aproape ca urla ca au costat o avere. Gindurile negre ce vin la pachet cu un astfel de loc imi dau pace. Sunt prea atenta la forma, la detalii, cacofonie si absurd. Dintr-o fotografie ovala, un mire si o mireasa zimbesc fericiti printre nori fotoshopati. E gravat doar anul nasterii, cu moartea suspendata in asteptare. Materialele noi care invadeaza estetica funerara nu stiu sa imbatrineasca frumos. Cimentul se ciobeste si se sfarima. O fi gresia (cu imitatie de marmura) comod de intretinut, dar tot a baie arata. Oare cum se patineaza termopanul?